vineri, 27 decembrie 2013

Mic scenariu de film în trei acte

Iniţial, articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică în data de 25 octombrie 2012 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Ulterior (pe 2 februarie 2013, respectiv pe 30 august 2013), au mai fost inserate alte două comentarii explicative la final, în cadrul „post-post scriptumului”.
Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.


Uvertură la „Opera de trei parale”

    Aşa cum spune refrenul de la varianta în limba engleză a cîntecelului din povestea „Cei trei purceluşi” (Who's afraid of The Big Bad Wolf?” = „Cui i-e frică de Lupul cel Mare şi Rău?”), vă prezint mai jos un posibil scenariu de film care, după umila mea părere de locuitor al acestei minunate Planete Albastre, conţine un foarte MARE sîmbure de adevăr.


Cei trei purceluşi speriaţi de „Lupul cel Mare şi Rău”, adică de către
mass-media corporatistă ce-a inventat povestea cu „Furia musulmană”

     Ştiu că scrisoarea aceasta este foarte lungă şi că pe unii dintre domniile-voastre îi va plictisi din start, cînd o vor deschide şi vor observa bara derulantă ce apare în partea dreaptă a ecranului, pe verticală, iar pe alţii îi va plictisi pe parcurs („Frate, nu se mai termină odată?”). Puteam foarte bine să sparg această epistolă în trei scrisori mai mici, fiecare cu „actul” şi cu titlul ei separat, dar am considerat că este mai bine s-o las întreagă, altfel s-ar fi pierdut din mesaj, ideile ajungînd la voi deja fragmentate. În plus, ar fi dispărut şi latura estetică (modul de prezentare şi aranjare-n pagină) a celor trei acte ale acestui „posibil scenariu de film”.
     Introducerea fiind făcută, haideţi acum să trecem la fapte cît se poate de concrete şi lumeşti, pe care foarte mulţi dintre noi le pierd din vedere, neştiind ce semnificaţii să le dea. Unii pur şi simplu nici n-au auzit de ele. Altora nu le vine să creadă.

Mic scenariu de film în trei acte


Actul I

Cui i-e frică de „Furia Musulmană”?
(din ciclul: „Who's afraid of the Big Bad Wolf?”)

autor: Echipa Avaaz
data: 20 septembrie 2012,
ora: zero-unu deîmpărţit la 18


    Coperta unei reviste americane (vezi mai jos) reflectă comportamentul media din ultimele două săptămîni: „lumea musulmană e plină de furie împotriva unui film islamofob, au loc o mulţime de proteste violente pe străzi...” Dar oare chiar aşa să fie?
    Cetăţenii şi new media (n.t. – „noile canale media”, adică alea neoficiale, cum ar veni) răspund, iar Gawker satirizează excelent efectele şi amploarea evenimentelor, prin imagini alternative despre „Furia Musulmană”.
---------------------------------------------
    Spre deosebire de varinata sa originală din 25 octombrie 2012, la această versiune a scrisorii (cea din 30 august 2013) am introdus şi pozele respective, pentru a vedea mai pe larg despre ce este vorba:


Check out these violent, angry Egyptians
Ia fiţi atenţi la aceşti egipteni mînioşi şi violenţi


Two furious Iraqis
Doi irakieni furioşi


Iranian Muslims snowrage
Furia zăpezii din punctul de vedere al musulmanilor iranieni


This Egyptian guy is filled to the brim with MuslimRage
Acest individ egiptean clocoteşte (este plin pînă la refuz) de Furie Musulmană


A group of Egyptians gather in Cairo to vent their rage
Un grup de egipteni din Cairo adunaţi [aici, în piaţă] să-şi reverse furia


A wrathful Jordanian girl
O fată iordaniana mînioasă [aha, un copil care se dă-n leagăn şi rîde!]


Insane MuslimRage
Furie Musulmană
[de-a dreptul] nebună
(sau altfel spus, „Fanaitic al Furiei musulmane”)

    Ţi-ai găsit, o fetiţă de 4-5 anişori (un pui de egiptean) cu steagul ţării sale-n mînă! Atunci ce să mai zicem de americani, care-şi arborează drapelul naţional pînă şi la uşa de la intrare-n propria lor casă, să-i vadă vecinii! Înseamnă că ăia sînt cei mai fanatici oameni de pe planetă! Ca să nu mai vorbim despre filmele lor „puternic moralizatoare” – e vorba de filmele americane, aţi ghicit! – care niciodată nu pierd ocazia să ne-arate imagini bine studiate şi psihologic alese, cu steagul SUA fluturînd în vînt în urma a cine ştie ce „grozăvie” săvîrşită de eroii acelui film. Evident, pe un fundal muzical la fel de moralizator – păi, se putea altfel?!


Terrifying image of violent, rampaging Iraqis
Imagine înfricoşătoare cu irakieni violenţi turbînd de furie


How can we stop MuslimRage like this, from Iran?!...
Oare cum putem opri o astfel de Furie Musulamană? [Şi de unde, tocmai] din Iran?!...


Look at this enraged Iraqi and tell me you're not scared
Uitaţi-vă la acest irakian furios şi spuneţi-mi dacă nu vă speriaţi de el!


Irate Egyptians taking a break from their MuslimRage
Egipteni iritaţi luînd o [mică] pauză după atîta Furie Musulmană [interioară]


An Egyptian family, foaming at the mouth
O familie egipteană făcînd spume la gură [de atîta furie]


MuslimRage
Furie Musulmană (adică doi tipi veseli, care se joacă sărind în apă!)

    În mod intenţionat am îngroşat unele cuvinte ale traducerii din engleză-n română, avînd grijă totodată să le pictez cu altă culoare, pentru că tocmai acele cuvinte colorate cu roşu apar în titlurile articolelor foarte multor ziare şi reviste din lumea vestică, aparţinînd ţărilor „civilizate”, după cum bine le place să se autointituleze.
    „Furios”, „mînios”, „violent”, „fanatic”, „clocotind de indignare”, „făcînd spume la gură”, sînt nişte cuvinte (sau nişte expresii) foarte abil şi atent strecurate-n titlurile publicaţiilor, cu scopul de-a duce la dezbinare şi ură între oameni şi rase. Un exemplu grăitor în acest sens îl aveţi în fotografia de mai jos.
---------------------------------------------


Iată şi celebra revistă americană „Newsweek” („Săptămîna ştirilor”)
din 24 septembrie 2012, pe-a cărei copertă tronează titlul „Furia Musulmană”
scris cu litere imense, deasupra unei fotografii foarte bine regizate, ce prezintă
„un grup de fanatici musulmani dezlănţuiţi”. Hai, băieţi, ţineţi pumnul strîns,
să dea bine-n poză! Aşa, cît mai mulţi pumni strînşi şi cît mai multe feţe
schimonosite de furie! Atenţie... motor! Uitaţi-vă cum fotograful de la Newsweek
a ales în mod special acest prim-plan cu doi fanatici, pentru că restul oamenilor
din spatele lor sînt manifestanţi paşnici – vezi poza mărită AICI ).

    Şapte lucruri despre „Furia Musulmană” pe care e posibil să le fi ratat:
Fie că ne place sau nu, de fiecare parte a baricadei
există FANATICI, atît în Vestul aşa-zis „civilizat”,
cît şi-n rîndul populaţiei de origine islamică
   Ca tot restul lumii, cei mai mulţi dintre musulmani găsesc că filmul de 13 minute intitulat Innocence of Muslims („Inocenţa musulmanilor”) e ofensiv şi denigrant, şi tocmai de aceea protestele împotriva acestui film s-au întins rapid, punînd accentul pe nemulţumiri vechi legate de neo-colonialismul Statelor Unite şi-a politicilor ţărilor vestice din Orientul Îndepărtat, precum şi pe sensibilităţile religioase în ceea ce priveşte reprezentările grafice ale Profetului Mahomed (n.t. – filmul este atît de penibil, încît nici nu merită a fi vizionat, aşa că nu mă mai ostenesc să vă inserez likul video; cine doreşte, poate să-l caute după nume pe YouTube sau Google).

1. Primele estimări pun participarea la protestele împotriva filmului între 0,001 şi 0,007% din totalul global de 1,5 miliarde de musulmani – doar o mică facţiune din cei care au mărşăluit pentru democraţie în Primăvara Arabă.

2. Majoritatea protestatarilor au fost pacifişti. Încercările de infiltrare în ambasade au fost aproape în totalitate organizate sau susţinute de către elemente ale mişcării salafiste, grup islamic extremist care încearcă să submineze grupurile moderate islamice, mult mai populare.

3. Oficiali de top din Libia şi din Statele Unite sînt divizaţi în convingerea că moartea ambasadorului Statelor Unite în Libia a fost plănuită pentru a coincide cu evenimentele de pe 11 Septembrie, astfel încît nu au nici o legătură cu filmul.

4. În afara atacurilor extremiste din Libia şi Afganistan, un sondaj efectuat pe ştirile difuzate în data de 20 septembrie arată că numărul victimelor protestatarilor este 0 (zero!!!). Numărul de morţi citat de presă este din rîndul protestatarilor ucişi de poliţie.

5. Aproape toţi liderii importanţi, atît musulmani cît şi din Vest, au condamnat filmul, şi aproape toţi liderii importanţi, atît musulmani cît şi din Vest, au condamnat violenţele determinate ca răspuns la acest film.

6. Papa a vizitat Libanul chiar în perioada de apogeu a tensiunilor, iar liderii grupării Hezbollah au fost prezenţi la slujbă şi s-au abţinut să protesteze împotriva filmului pînă la plecarea papei. Chiar şi aşa, s-au întîmplat atîtea.

7. După atacul din Benghazi, mulţi oameni simpli au ieşit pe străzile din Benghazi şi Tripoli cu diverse pancarte şi şi-au cerut scuze, mulţi în limba engleză, spunînd că violenţele nu-i reprezintă nici pe ei şi nici religia lor.

    Să reamintim şi faptul că, asemeni lucrurilor mai sus amintite, multe alte ştiri similare au fost trecute sub tăcere săptămîna trecută, pentru a face loc pe prima pagină mulţimilor supărate de musulmani şi „ciocnirilor violente”. În Rusia, zeci de mii de protestatari au mărşăluit la Moscova pentru a se opune preşedintelui Putin. Sute de mii de portughezi şi spanioli au luat parte la protestele anti-austeritate, iar mai mult de un milion de catalani au mărşăluit pentru independenţă.

    Furie musulmană sau strategie salafistă?
Fă cunoştinţă cu gazda emisiunii canalului salafist, şeicul Abdullah,
cel care-a promovat filmul la nivel de ştire. (fotografie: Ted Nieter)
  Filmul „Inocenţa musulmanilor” a fost preluat şi prezentat subiectiv de către salafiştii de extremă dreapta – urmaşi radicali ai unei mişcări islamice susţinută de către Arabia Saudită. De altfel, filmul nu a fost decît un video slăbuţ şi ieftin de pe YouTube, pînă cînd gazda canalului egiptean salafist, şeicul Khaled Abdullah (vezi poza din dreapta) a început să-l promoveze publicului său, pe 8 septembrie. Cei mai deranjaţi dintre musulmani au ignorat filmul sau au protestat paşnic, dar salafiştii, cu steagurile lor negre drept simbol, au fost în fruntea instigatorilor care au condus protestele agresive şi-au intrat în ambasade. Lideri ai Partidului Salafist din Egipt au luat parte la protestul din Cairo şi-au pătruns în Ambasada SUA.
    Ca şi extremiştii de dreapta din Statele Unite sau din Europa, strategia salafistă e să atragă atenţia publică profitînd de orice lucru care le permite să-şi fanatizeze susţinătorii, în timp ce demonizează ideologiile oponente. Aceste metode de abordare seamănă cu cele ale pastorului american – declarat anti-musulman – Terry Jones, (primul care a şi promovat filmul în Vest) şi al altor extremişti vestici. În ambele societăţi însă, cei moderaţi sînt mult, mult mai numeroşi decît extremiştii.
    Una dintre figurile de seamă din Frăţia Musulmanilor Egipteni (oponent principal mult mai puternic şi mai popular al salafiştilor egipteni) a scris ziarului New York Times următoarele: „Nu credem că guvernul american sau cetăţenii Statelor Unite sînt responsabili pentru faptele celor cîtorva indivizi care abuzează de legile ce protejează libertatea de expresie”.

    Perspectivă media favorabilă
    Un grup izolat de jurnalişti şi oameni educaţi au abordat protestele cu intenţia de-a înţelege ce se ascunde în realitate în spatele lor. Printre ei se află Hismah Matar, care descrie într-un mod profund şi real tristeţea din Benghazi după moartea ambasadorului Steven, şi Barnaby Phillips, care explorează felul în care islamicii conservatori au manipulat filmul în avantajul lor. Antropologistul Sarah Kendzior e precaut cu generalizările de tipul lumea musulmană e un grup omogen. Şi profesorul Stanley Fish dezbate o întrebare foarte grea: „de ce atît de mulţi musulmani sînt sensibili în ceea ce priveşte portretizările nu foarte flatante ale Islamului?”.


sursa: situl Avaaz



Actul II

Consideraţiile „unui mic autor clasic în viaţă (partea întîi)
(din ciclul: „Divide et impera!” sau „Divide ut regnes!”)

    „Dezbină şi stăpîneşte!” („Dezbină şi cucereşte!”), parcă aşa spune un vechi dicton latin.
    De vreun an şi ceva alde Barack Obama şi tovarăşii lui din umbră (şi din întuneric!) se străduiesc (c-o încrîncenare dusă la extrem, spre diabolic) să declanşeze al treilea război mondial, difuzînd pe toate canalele media aservite lor tot felul de ştiri-bombă, abil ticluite. De pildă, faptul că Iranul fabrică arme nucleare cu care să atace Israelul („ţara sfîntă” şi „poporul ales” – cît de „sfîntă” mai este ACUM această ţară şi cît de „ales” mai este ACUM acest popor, rămîne de discutat, în urma sforilor pe care le-a tras de-a lungul istoriei, mai ales în ultimele cîteva sute de ani).
    Au născocit povestea asta ieftină atît în toamna lui 2011, cît şi-n primăvara lui 2012, cînd tovarăşul Obama, de cîte ori apărea pe sticlă, nu pierdea ocazia să afirme că „Iranul se pregăteşte să atace Israelul cu arme nucleare”. Dac-au văzut că nu ţine treaba, acum încearcă să aţîţe discordia dintre oameni şi să semene sămînţa războiului prin ironizarea religiei musulane. Au creat o problemă artificială (conflict inter-religios) pentru a veni c-o soluţie artificială născocită tot de ei (declanşarea războiului). Acest tip de scenariu este explicat foarte bine ceva mai jos, în „actul III” al acestei scrisori.
    Imperialiştii americani au făcut la fel şi la începutul anilor '90 cu războiul din Golful Persic, cînd au încercat să invadeze Irakul. Şi fiindcă-n '90 şi '91 n-au reuşit în totalitate acest lucru, au inventat povestea cu teroriştii şi cu atentatul din 11 Septembrie 2001, deoarece, pentru a invada a doua oară Irakul şi restul ţărilor musulmane, trebuia un motiv serios, nu o jucărie. Aşa c-au dărîmat (americanii înşişi, cu mînuţele lor, folosindu-se de serviciile secrete) două turnuri gemene din New York (simbolul puterii economice a SUA) şi-au făcut o gaură-n clădiroiul ăla imens cu cinci laturi (cunoscut şi sub numele de „cel mai bine păzit Cartier General al Armatei din lume” – cum naiba-i spune, măi frate? – îmi scapă numele acum), motivînd că „Ben Laden şi cu ai lui au făcut-o, din peşterile din Afganistan, călare pe nişte dromadere şi folosind cîteva laptopuri (notebook-uri) legate la Internet, cu care, vezi Doamne, au spart parolele Pentagonului”. Măi, să fie! Chiar aşa de tîmpiţi ne cred pe toţi??!! (Ăsta e, mă, „Pentagon!”, aşa îi spune clădiroiului ăla uriaş din ţinutul Arlington, statul Virginia, SUA.)
George Tufiş jr. anunţînd pe canalul masonic de ştiri CNN că
„America a fost atacată de nişte terorişti musulmani” care
– vezi Doamne! –„au dărîmat Turnurile Gemene din New York”.
Ce să facă, bietul băiat, dacă aşa l-a pus ta-so să zică poezia
pe de rost?
    Apoi preşedintele de la Casa Albă (nu ăsta de-acum, ci ăla anterior lui – e vorba de tovarăşul George Tufiş jr., zis „Plimbăreţul” = George „Walker” Bush) a ieşi pe sticla TV şi, luînd o mutră de niznai şi de om nevinovat, a transmis mesajul subliminal către naţiunea americană: „Şo pe ei, fraţilor, să-i căsăpim pe teroriştii musulmani!”. Motiv cu care-a împuşcat nu unul, ci o grămadă de iepuri dintr-un singur foc, după cum urmează:

a) – americanii au pus stăpînire cu forţa pe bogăţiile (petrolul şi nu numai) unei ţări musulmane din Golful Persic, năvălind în ea sub pretextul că deţine arme de distrugere în masă; l-au omorît pe Saddam ca pe ultimul trădător, prin spînzurare, cînd acel om, de fapt, n-a făcut altceva decît să-şi apere propria ţară şi propriul popor; i-au închis gura definitiv, pentru că ştia prea multe lucruri murdare referitoare la Unchiul Sam;

b) – tot americanii au DECIMAT populaţia Irakului pentru multe sute de ani de-acum încolo, detonînd în această ţară arme biologice şi bombe cu uraniu sărăcit, încît mulţi dintre copiii irakieni se nasc acum cu malformaţii (apropo, ştiţi ce întrebau în trecut părinţii irakieni şi rudele acestora la naşterea unui copil?; ceea ce-ntrebă orice om normal: „Ce este, băiat sau fată?”; ei bine, ştiţi care este întrebarea pe care-o pun irakienii acum, cînd află că cineva a mai născut un copil?: „Trăieşte? Este sănătos sau are MALFORMAŢII?”);

c) – şi tot americanii sînt cei care-au pătruns cu forţa în Muzeul Naţional de Istorie din Bagdad şi-au furat (da, aţi citit bine, au FURAT!) o foarte mare parte din documentele, obiectele şi relicvele antice depozitate acolo, în subsolul muzeului, printre care, se pare, şi-o tehnologie străveche ţinută secretă (porţi stelare către alte civilizaţii din Univers, teleportarea şi navigarea în spaţiu şi timp, tehnologia modificării genomului uman şi altele);

d) – sub pretextul apărării naţiunii americane de aşa-zisul „terorism internaţional”, în SUA au fost introduse legi noi (vezi Actul Patriotic) care îngrădesc foarte mult drepturile şi libertăţile cetăţenilor. În momentul de faţă, SUA (aşa-numita „ţară a libertăţii şi democraţiei”) a devenit un stat FASCIST. N-o spun eu, ci o afirmă o grămadă de americani sadea, foarte bine informaţi în ceea ce susţin:
Jim Marrs = ziarist de investigaţie care-a şi scris cîteva cărţi în acest sens, bine fundamentate, bazate pe date concrete (vezi la final biografia din link, la categoria Media/Books) în special „The rise of the fourth Reich” = „Apariţia celui de-al patrulea Reich”; atenţie, este vorba de Reich-ul SUA!!!; hai să inserez şi două trimiteri explicite la această carte, că poate lumea nu mă crede: iată o pezentare pe Amazon.com şi-o cronică pe Google.com.);
Alex Jones = alt celebru ziarist şi realizator de emisiuni radio şi filme documentare, american care spune lucrurilor pe nume, dezvăluind lumii întregi conspiraţia aflată-n umbră; este originar din Austin, statul Texas, iar ca reporter a intervievat foarte multă lume, printre care şi nişte politicieni implicaţi în masonerie; a filamt pe-ascuns un ritual satanic ce-a avut loc într-o reşedinţă privată (într-o pădure) numită „Bohemian Grove” (Dumbrava boemă) din nordul statului California; are două situri pe Internet, InfoWars (Războaie informatice) şi PrisonPlanet (Planeta închisoare);
Kerry Lynn Cassidy de la Proiectul Camelot = scriitoare, directoare şi producătoare de film; a absolvit secţia de management a Universităţii UCLA şi-a lucrat timp de 19 ani în studiourile de producţie de la Hollywood, aşa că ştie foarte bine cine se ascunde-n spatele acestor giganţi din domeniul cinematografic; (atenţie că cele două linkuri s-ar putea să nu funcţioneze întotdeauna, datorită deselor atacuri asupra serverelor care găzduiesc aceste situri, atacuri puse la cale de către cei din umbră; mie mi s-a-ntîmplat să nu le pot accesa mereu, aşa că trebuie să insistaţi);
Alex Collier (pe numele său adevărat Ralph Amigron), care susţine că este medium (telepat) pentru civilizaţiile ET benefice din Constelaţia Andromeda şi care a povestit multe lucruri cu privire la adevărata istore a Planetei Pămînt, referindu-se deseori la reptilieni şi micuţii gri; conform spuselor sale, la un moment dat a fost forţat să tacă şi să rămînă în obscuritate datorită ameninţărilor venite din partea a „trei oameni foarte bine îmbrăcaţi” (este vorba de clasicul scenariu în care-s implicaţi băieţii veseli de la CIA, adică nişte indivizi în costume negre şi cu ochelari de soare la ochi, care-s trimişi pe teren să-i sperie sau să-i reducă la tăcere pe oamenii incomozi);
Jordan Maxwell, = ceretător în domeniul conspiraţiei mondiale care încă din 1966 ţine prelegeri despre grupul Illuminati, masonerie, simboluri oculte şi extratereştrii reptilieni; munca sa neobosită de peste 50 de ani şi descoperirile sale au stat la baza scrierii scenariului pentru seria filmelor „Zeitgeist” („Spiritul timpului”, cu sensul de „spiritul vremii”); printre altele, el afirmă că SUA este „cea mai CORUPTĂ şi mai FĂRĂ DE LEGE ţară din lume” (detalii concrete într-o scrisoare din viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat);
George Green = şi-a început serviciul ca militar, înrolîndu-se în Forţele Aeirene ale SUA, acolo unde a întîlnit şi-a avut de-a face pentru prima dată cu nave extraterestre (OZN-uri); apoi şi-a continuat cariera în domeniul construcţiilor şi-n cel bancar (unde-a aflat multe şiretlicuri pe care le practică aceste instituţii, precum şi modul în care fac averi uriaşe din nimic, împrumutînd oamenii cu bani virtuali, adică inexistenţi, spre a le lua apoi totul: locuinţe, terenuri, averi, oportunităţi de afaceri, sănătatea şi chiar şi libertatea); iată un link video către YouTube în care are curajul să iasă-n faţa publicului şi să deconspire unele lucruri murdare despre „gloriosul” guvern american (pentru cei care ştiţi limba engleză, vă rog să ascultaţi ce spune omu-ăsta între minutul 33:14 şi 34:02);
Aaron Russo = producător şi director de film, om de afaceri şi activist politic; a murit subit de cancer după ce-a produs filmul America: de la libertate la fascism); el însuşi declară-n cadrul mai multor interviuri filmate cum la un moment dat a fost curtat de Nick (Nicholas) Rockefeller – aţi ghicit, unul dintre membrii celebrei familii Rockefeller –, ocazie cu care i s-a propus să se alăture masoneriei; ba mai mult, în cadrul deselor întîlniri, Nicholas Rockefeller i-a povestit între patru ochi cîteva dintre scenariile elaborate de Illuminati la adresa omenirii, cum ar fi atentatul din 11 Septembrie 2001, Noua Ordine Mondială, lupta împotriva aşa-zisului „terorism internaţional”, invadarea ţărilor arabe, sterilizarea fiinţelor umane, crearea mişcării feministe şi distrugerea familiei, declaşarea crizei financiare la scară planetară, implantul cu microcipuri, reducerea drastică a populaţiei Terrei etc.
   Iar alături de americanii mai sus amintiţi, l-aş adăgua aici şi pe britanicul David Icke, care-i un foarte bun cunoscător al fenomenului american, fiind un vorbitor de limba engleză prin excelenţă. În acest sens, iată un lucru pe care domnia-sa îl face public, să-l audă şi oamenii de rînd care nu ştiu astfel de amănunte pentru că n-au de unde, din moment ce pleacă urechile doar la ceea ce spun canalele media oficiale.
    În luna septembrie a anului 2000, orgnizaţia masonică numită Proiectul pentru Noul Secol American a elaborat un document în care, printre altele, se specifică faptul că America va ataca anumite state (care, apropo, au fost atacate de-atunci încoace, vezi Irak, Afganistan, Siria, Libia etc), dar că nu vor primi sprijin din partea oamenilor ca aceste lucruri să se-ntîmple decît dacă va avea loc un eveniment important, ceva de genul „un al doilea Pearl Harbor”. Aşa c-au înscenat mult-discutatul „atac terosist din 11 Septembrie 2001”, în care-au omorît cu sînge rece cîteva mii de cetăţeni americani nevinovaţi, pentru a putea justifica ulterior invadarea unor ţări arabe care, chipurile, „colcăie de terorişti”!


Cam aşa arăta pe vremuri pagina de start a sitului „Proiectul pentru Noul Secol American”,
însă, conform cenzurii, tot ce este incomd dispare de pe Internet (pentru a vedea imaginea mărită
puteţi da clic AICI).

e) – cei din umbră, care-au înscenat toată această mizerie cu „atacul terorist din 11 Septembrie”, au fost foarte mulţumiţi, deoarece şi-au umplut buzunarele cu zeci şi sute de miliarde de dolari (bani obţinuţi din vînzarea de armament şi muniţie de război, din clauzele de asigurare ale celor două turnuri gemene proaspăt doborîte, din posibilitatea deturnării – atenţie, în modul cel mai LEGAL cu putinţă!!! – de fonduri guvernametale în scopul „luptei anti-teroriste”, din devalorizarea banilor şi cumpărarea proprietăţilor terţilor la preţuri de nimic, din creşterea taxelor şi impozitelor asupra populaţiei – pe care, fiindcă veni vorba, cei din umbră şi din întuneric o consideră a fi „o turmă de rumegătoare folosită drept carne de consum pentru reptilieni”; sînt spusele lui David Icke; detalii altă dată, cînd o să vă prezint mai pe larg documentul respectiv).

    Iar acum, aceşti indivizi aflaţi în fruntea organizaţiilor secrete încearcă cu disperare să declanşeze al treilea război mondial. Problema este că nu reuşesc, oricît de mult s-ar încăpăţîna s-o facă. Nu pentru că n-ar vrea, ci pentru că nu mai pot, nu prea mai au cu ce. Asta fiindcă mai toate focoasele nucleare de pe rachetele balistice au fost dezactivate. Nu de către oameni cu capul pe umeri şi mintea întreagă, responsabili pentru binele omenirii, aşa cum aţi fi tentaţi să credeţi la o primă vedere (prin proiectele de dezarmare nucleară START-1 şi START-2, încheiate între ruşi şi americani), ci de către civilizaţiile extraterestre benefice.
     De ceva vreme încoace, toate rachetele purtătoare de arme (nucleare sau convenţionale) care-s lansate spre a fi testate, se dezintegrează-n aer şi cad pe sol, fără să producă daune materiale sau radiaţii (elementele radioactive dispar pur şi simplu). În timpul filmării unor astfel de teste s-au observat OZN-uri care înconjurau rachetele respective zburînd în spirală în jurul traiectoriei lor cu viteze uriaşe, mult superioare rachetelor. La scurt timp după aceea racheta balistică devenea neoperaţională, autodistrugîndu-se în aer.
    Astfel de OZN-uri au apărut şi deasupra unităţilor militare şi hangarelor secrete şi ultra-secrete din întreaga lume, planînd un timp oarecare la joasă înălţime şi dezactivînd încărcătura focoaselor nucleare din acele baze militare. Mai mult, acest tip de fenomene s-a observat şi-n cazul catastrofelor nucleare de la Cernobîl (de pe 26 aprilie 1986) şi, mai nou, în cazul accidentului artificial (!!!) provocat la Fukuşima (pe 11 martie 2011), unde, în urma intervenţiei civilizaţiilor ET benefice, zeci de tone de reziduuri ale unor elemente foarte radioactive au fost transformate nici mai mult nici mai puţin în aluminiu.
    Toate aceste lucruri au fost posibile graţie băieţilor buni din Univers, alde Obi-Wan-Kenobi şi Luke Skywalker, care-s de partea Luminii (atenţie, aici este vorba de un alt fel de „walker”, de un „Mergător” sau un „Păşitor prin Cer”, după cum îi spune numele, nu de bandiţii-ăia doi de la Casa Albă (Walker-Bush tatăl + fiul), care-au condus America timp de 12 ani de zile (4 ani + 8 ani), „sugînd sîngele poporului”, atît la figurat, cît şi la propriu – detalii altă dată). Ei bine, cînd aceşti băieţi buni veniţi din Univers au văzut că-n sfîrşit copiii lor au descoperit „chibriturile” şi-au început să se joace tot mai iresponsabil cu ele, le-au făcut pe toate inactive (le-au dezactivat „scăpăriciul şi catranul”, transformîndu-le în altceva), de teamă să nu dea foc la întreaga „casă” numită Mama Geea.



Actul III

Consideraţiile „unui mic autor clasic în viaţă (partea a doua)
(din ciclul: „Un virus la vremea lui/ Praf în ochii prostului”)

     Legat de războiul nevăzut dus în mijloacele mass-media oficiale din întrega lume, război pe care mulţi nu-l sesizează, David Icke are o explicaţie care se potriveşte ca o mînuşă atît scenariului cu „Furia Musulmană”, cît şi celorlalte scenarii care-au fost puse pe tapet de-a lungul timpului (inclusiv a atentatului din 11 Septembrie 2001, care DA, a fost într-adevăr un „atentat terorist”, dar unul organizat de americani asupra propriului lor popor!). Toate aceste scenarii sînt elaborate cu scopul de-a face omenirea să accepte instaurarea Noii Ordini Mondiale şi-a unui Guvern Planetar FASCIST.
    David Icke a descris scenariul respectiv de nenumărate ori, atît în cărţile sale (Poveşti din Bucla Timpului = Tales From The Time Loop – cînd daţi clic aici, vă rog s-aveţi puţină răbdare să se descarce cartea-n format pdf ce conţine 304 pagini), cît şi-n interviurile şi filmele pe care le-a realizat, numind acest lucru tehnica „Problemă-Reacţie-Soluţie”, adică un plan de tipul operaţiunilor secrete îndreptate împotriva populaţiei (black projects = proiecte negre), cu alte cuvinte nişte acţiuni pe care omenirea nu le-ar accepta de bunăvoie, dac-ar şti ce se ascunde-n spatele acelor „intenţii nevinovate”.
    Într-unul din acele filme-interviu realizate cu el, d-l Icke zice aşa: «...Dacă vrei să schimbi societatea sau dacă vrei să-i faci pe oameni s-accepte un lucru pe care-n mod normal nu l-ar accepta, nu le spui în mod deschis: „Vom face asta, aia şi ailaltă!”...».
    Această tehnică numită Problemă-Reacţie-Soluţie presupune 3 paşi importanţi, prin care oamenii sînt făcuţi s-accepte benevol rezolvările oferite de adevăraţii conducători ai Planetei, pe principiul „Noi creăm o falsă problemă şi tot noi vă oferim şi soluţia salvatoare, astfel încît să fiţi nevoiţi s-o acceptaţi, inducîndu-vă senzaţia că voi ÎNŞIVĂ aţi ales acea soluţie.”

Noul Pearl Harbor american pe stil new yorkez
    La pasul 1 (crearea problemei) «...inventezi o falsă problemă care să atragă atenţia populaţiei într-o anumită direcţie, în direcţia pe care-o doresc cei din umbră, evident. Poate fi un virus creat artificial în laborator, poate fi un colaps economic, poate fi un război sau poate fi un atac terorist – ca cel din 11 septembrie 2001...», caz în care se detonează două clădiri uriaşe, simbol al centrului financiar al New Yorkului şi-a puterii economice americane. Atentie, la pasul 1 se are întotdeauna în vedere să se dea vina pe altcineva (o terţă parte) c-ar fi cauza acelei probleme.
    La fel se-ncearcă şi-acum, cu aşa-zisa „Furie musulmană”, că arabii sînt de vină, cînd, de fapt, în spatele acestor maşinaţiuni murdare se află serviciile secrete ale multor state (CIA, Mossad, KGB, GRU, MI6 etc). Uitaţi-vă la ce se-ntîmplă-n Siria de-un an de zile, uitaţi-vă la ce s-a întîmplat în Libia, cum l-au omorît pe Gaddafi, uitaţi-vă la ce s-a-ntîmplat în Irak, cum l-au spînzurat pe Saddam, amintiţi-vă ce s-a-ntîmplat în Decembrie 1989 în România, cum l-au omorît pe Ceauşescu.
     Declanşarea unui al treilea război mondial se află de foarte mult timp pe masa de lucru a unor indivizi „care ne vor binele”. E-he, în birourile unor cancelarii înalte aflate-n umbră se poartă discuţii ascunse pe tema modalităţilor de-a porni un război nuclear la scară planetară încă din anii '80. Acest plan a fost conceput prin declanşarea unui conflict militar în Orientul Mijlociu (apropo, ce spun ăştia mereu la ştiri, de vreun an şi ceva, pe toate canalele media de pe întreg globul: „Săriţi, lume şi popor, că Iranul atacă Israelul cu arme nucleare!”). În acest plan foarte atent conceput (la grad de detaliu, aş putea spune) se are-n vedere implicarea atît a Statelor Unite şi-a Europei pe de-o parte (a Europei de Vest, mai ales), precum şi-a Chinei şi-a Rusiei pe de altă parte.
     De foarte mult timp SUA se străduieşte prin diferite mijloace să zgîndăre Pakistanul, pe motiv că acolo se-ascund terorişti, pentru a putea ataca această ţară. La convorbirile cu uşile închise ce-au avut loc între China şi SUA, partea chineză le-a atras atenţia americanilor: „Hai, mai jucaţi-vă voi mult cu aşa-zişii terorişti şi încercaţi să invadaţi Pakistanul, conform scenariului pe care l-aţi aplicat în Irak şi Afganistan, că-n secunda următoare veţi avea de-a face cu noi, marele popor chinez! Aveţi mare grijă, fiindcă Pakistanul este aliatul nostru!".

Osama Ben Laden, tipul cu barbă (atît la propriu,
cît şi la figurat) care, conform manipulării mediatice
dusă-n lumea largă de serviciile secrete americane,
„ar fi creat măcelul din 11 Septembrie 2001”
    La pasul 2 (reacţia la acea problemă) «...faci tam-tam în presă, pe toate canalale media oficiale (care, apropo, sînt deţinute tot de TINE), spunîndu-le oamenilor versiunea  problemei pe care eşti interesat ca ei s-o audă şi s-o ia de bună, crezînd-o ca fiind adevărată. De pildă, „că febra porcină a izbucnit într-o fermă din Mexic”, „că atentatul terorist din 11 Septembrie a fost organizat de-un tip cu barbă, dintr-o peşteră din Afganistan” – iar exemplele pot continua la nesfîrşit.
    Ca o consecinţă la cele întîmplate la pasul 1, vei obţine o reacţie din partea publicului, care se va manifesta fie prin clasica frică, fie prin furie. Iar oamenii se vor plînge autorităţilor: „Faceţi ceva în acest sens!” sau vor accepta ceea ce autorităţile statului vor sugera că trebuie făcut...»
.
    Este clar că soluţiile sînt oferite de cei care conduc omenirea pe-ascuns, şi care au elaborat acest plan cu foarte mult timp înainte (uneori chiar cu zeci, sute sau mii de ani înainte!).
    În cazul evenimentelor de pe 11 Septembrie 2001 se dă vina pe teroriştii musulmani, că cică ei au deturnat niste avioane şi-au făcut pe piloţii kamikaze, năpustindu-se cu ele în diverse clădiri importante care simbolizau puterea SUA. Prin urmare, apare pe sticlă marioneta aia de George Tufiş jr. (cică preşedintele ţării!) şi declară că „teroriştii musulmani trebuie urmăriţi şi decimaţi pînă la ultimul”. Zis şi făcut! Se porneşte invadarea (serioasă, de data aceasta!) cu trupe militare a Irakului şi-a Afganistanului.
    Acelaşi George Tufiş jr. (numit Walker, adică Plimbăreţul care are nevoie de proteză specială, din cadru metalic, pentru orice mişcare (politică!) pe care-o face, aşa cum au nevoie unii bătrîni care nu se pot ţine singuri pe picioare – vezi linkul ataşat) afirmă că „acest atentat terorist s-a produs şi datorită legilor prea permisive ale SUA”. De fapt, el face acest lucru pentru a induce în poporul american ideea subliminală „că legile ţării trebuie revizuite şi înăsprite în regim de urgenţă, cu măsuri drastice împotriva terorismului”. Zis şi făcut şi de data aceasta! Însă, pe-ascuns, are grijă să transfere puterea luării deciziilor din cadrul Congresului în mîinile unui singur om: preşedintele SUA!
    Aşa că-n momentul de faţă, dacă statului american i se pare că tu faci gît la ceea ce spune tătuca Tufiş (şi, mai nou, tătuca Obama) sau dacă este să „cîrîi în front”, nevrînd să iei poziţia de drepţi atunci cînd ţi se ordonă, forţele de ordine au drepul legal (atenţie LEGAL!!!) să intre peste tine-n casă, să te aresteze fără vreun motiv real şi, sub pretextul „luptei împotriva terorismului”, să te înşface de guler, să te bage într-o dubă şi să te ducă undeva, să te bată şi să te tortureze în bazele lor secrete de pe întrega Planetă, ba ghiar să te şi omoare! Totul în numele „democraţiei”!

Iată o altă barbă mediatică, cea cu „vaccinarea
împotriva virusului gripei porcine”
, ca să-ţi
injecteze pe-ascuns în corp aluminiu şi săruri
de mercur
, spre a deveni din om o biată legumă
paralizată aflată-n scaun cu rotile
    La pasul 3 (oferirea pe tavă a soluţiei) «...îi determini pe bieţii oameni s-accepte ideile ticluite de tine-n secret, făcîndu-i pe cetăţenii simpli de pe stradă, să aibă EXACT reacţia pe care tu o doreşti.
    Pentru a exemplifica acest lucru să luăm un caz tipic, cel cu vaccinarea obligatorie contra gripei porcine. Mai întîi, creezi un virus cu care sperii lumea, prin campanii mediatice intense, apoi oamenii vor veni de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni în cabinetul medical, întinzînd braţul şi spunînd: „Vaccinaţi-ne!”, moment în care li se vor însera-n corp tot felul de elemente chimice toxice şi foarte toxice (săruri de mercur), virusuri în stare latentă şi – mare atenţie, oameni buni! – MICROCIPURI
(tan-ta-naaaa!...) care ă-hă-hă!... au fost obţinute prin nanotehnologii încă din anul 1997, conform scurgerilor de informaţii provenite de la agenţi CIA...»
, după cum afirmă David Icke, ce susţine c-a şi vorbit cu-n astfel de agent, «...microcipuri care-s atît de mici, încît pot fi introduse-n corp cu ajutorul unui ac hipodermic...», adică al unui banal ac de seringă.
    La fel şi-n cazul evenimentelor din 11 Septembie 2001, cînd i-au adus pe oameni într-o asemenea stare de furie sau de frică, încît i-au făcut să ceară ajutorul autorităţilor: „Vrem să ne apăraţi de terorişti!”, „Vrem să înăspriţi legile, pentru ca astfel de atentate sîngeroase să nu mai aibă loc!” Iar cei din umbră abia au aşteptat acest moment, anume punerea-n practică a ceea ce plănuieseră de la bun început: să instaureze, în paşi mărunţi şi insesizabili pentru oamenii de rînd, Noua Ordine Mondială – atenţie, cu acordul TĂU, al fiecărui cetăţean al planetei – prin promovarea a tot felul de legi care îngrădesc treptat libertăţile omului!
    Şi astfel li se creează cetăţenilor falsa impresie că pe Pămînt e democraţie şi că oamenii trăiesc liberi (din moment ce „uite, ai dreptul să votezi ce partid vrei, la alegere!”), nedîndu-şi seama că prin jocurile de culise, în urma votului „universal şi liber exprimat”, ies tot cei care trebuie să iasă (membrii familiilor Cabalei), indiferent ce partid ar cîştiga acele alegeri. Totul se face pe faţă, sub ochii noştri, şi se bazează pe-un lucru fundamental, studiat de milenii de către cei din întuneric. Anume, pe faptul că psihicul uman actual (atît cel individual, cît şi cel colectiv), datorită stării de hipnoză sau adormire în care se află, NU este capabil să reţină detaliile evenimentelor la care oamenii sînt supuşi, în urma unui test oarecare. Majoritatea acţiunilor se fac pe faţă, în văzul lumii, tocmai pentru a crea falsa impresie că totul este OK şi că nu se-ntîmplă nimic suspect.
    Uite-aşa sîntem făcuţi să-ntindem singuri-singurei mîinile, spre a ne fi puse cătuşele, sau sîntem hipnotizaţi să băgăm singuri gîtul în ghilotină, spre a ne fi tăiat precum li se taie grumazul vitelor la abator.
    Dacă nu credeţi cele povestite pînă acum, haideţi să vă dau două citate din „autori celebri” (numai două, ca să nu vă sperii prea tare!), citate care să vă pună foarte serios pe gînduri, după ce-aţi parcurs cu atenţie materialul de mai sus (asta-n ideea că v-ar fi interesat aceste subiecte şi c-aţi fi citit cu atenţie tot ce-am scris pînă aici):

1. James Paul Warburg – membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR= Council on Foreign Relations), într-o declaraţie făcută-n februarie1950 (!!!) în faţa Senatului american:
    „Vom avea un GUVERN MONDIAL, fie că ne place, fie că nu ne place. Singura întrebare este dacă acest GUVERN MONDIAL va fi creat prin CUCERIRE sau prin CONSIMŢĂMÎNT.” („We shall have World Government, whether or not we like it. The question is only whether World Government will be achieved by consent or by conquest.”)

2. David Rockefeller – preşedinte de onoare al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR = Council on Foreign Relations), preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale, membru al Grupului Bilderberg, într-o declaraţie făcută-n septembrie 1994 (acum 18 ani, atenţie!):
    „Sîntem în zorii unei TRANSFORMĂRI GLOBALE. Nu mai avem nevoie decît de-o CRIZĂ MAJORĂ ADECVATĂ, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.” („We are on the verge of a GLOBAL TRANSFORMATION. All we need is the RIGHT MAJOR CRISIS and the nations will accept the New World Order.” – 23 septembrie 1994, declaraţie către Consiliul de Afaceri al ONU)

    Îm, cum este? Nu-i aşa că parcă începe să sune a realitate ceea ce susţine David Icke prin spusele sale, în tehnica de manipulare numită „Problemă-Reacţie-Soluţie”, aplicată-n trei paşi? (crearea problemei – atenţie, a unei FALSE probleme! –, aşteptarea reacţiei din partea publicului şi, la final, oferierea soluţiei „salvatoare”).
    Iată scenariul în cazul citatului lui David Rockefeller:
Pasul 1 = declanşarea crizei mondiale din toamna lui 2008
Pasul 2 = începe campania mass-media de îndobitocire a oamenilor cu tot felul de explicaţii, care mai de care mai savante, că „staţi aşa, daţi-vă la o parte să vă spun eu, expertu' lu' Peşte (Jeffrey Franks), de ce s-a declanşat criza economică modială...”, că nu, „că totul a plecat de la acordarea către populaţie a creditelor bancare fără acoperire...”, că aia, că ailaltă. Şi că, pentru a scăpa de criză şi-a ieşi din colapsul financiar, trebuie luate măsuri drastice, cum ar fi „concedierea salariaţilor, vinderea fabricilor autohtone către investitori străini, îngheţarea salariilor angajaţilor, împrumuturile la FMI şi Banca Mondială (în spatele cărora, apropo, se află aceeaşi Cabală multimilenară!) etc.
    Treptat, tot vînturîndu-li-se pe la urechi asemenea lozinci, oamenii-ncep să creadă aceste minciuni difuzate la greu pe toate canalele media oficiale, de dimineaţă pînă seara, pînă la îndoctrinare. Drept urmare, fiind menţinuţi în această stare de hipnoză mediatică, lumea va accepta tacit măsurile pe care le vor lua autorităţile statului, oricît ar părea de grele.
Pasul 3 = punerea în aplicare a soluţiilor oferite la pasul 2, care duc la deprecierea banilor, scăderea puterii de cumpărare, sărăcirea şi îndobitocirea tot mai accentuată a populaţiei prin deprecierea învăţămîntului – în acest sens vezi scrisoarea cu titlul Catastrofa învăţămîntului universitar, trimisă vouă în data de 28 sept 2012 – şi menţinerea oamenilor în stare hipnotică, gata să ia de bune toate minciunile care li se spun pe canalele media oficiale (iar tembelizorul are un rol covîrşitor în acest sens).
    Unul dintre scenariile de reducere a populaţiei este ca, treptat, în paşi mărunţi şi insesizabili, să se creeze foamete, astfel încît s-ajungem să ne omorîm între noi pentru hrană, cum fac ăia din Somalia (vezi filmul Black hawk down – 2001 = Şoimul negru doborît!; pentru cei care se scuză că „n-au timp!”, le recomand să „răsfoiască” linkul anterior cu filmul de pe YouTube măcar între minutul 02:51 şi 04:50; pentru cei care-ar vrea să vadă filmul în întregime dar nu ştiu engleză, o să-ncerc pe cît posibil să fac rost de-o subtitrare ceva mai îngrijit lucrată, dar nu acum, ci-n viitor).
    Cam care credeţi c-ar fi mijloacele pe care le-au gîndit cei din umbră şi întuneric pentru decimarea populaţiei Terrei? Iată o parte dintre ele:
foametea
consumul de alimente nenaturale (modificate genetic şi puternic chimizate)
bolile incurabile de tot felul (artificial create şi atent răspîndite pe întrega suprafaţă a Planetei, astfel încît să afecteze toată populaţia: mai un HIV, mai o ebola...)
– înscenarea unor dezastre „naturale” (cutremure, inundaţii) folosind tehnologii secrete (H.A.A.R.P. – „High Frequency Active Auroral Research Program” = aşa-zisul Program de Cercetare a Aurorelor Active (prin Folosirea unor Curenţi) de Înaltă Frecvenţă)
modifcarea climei la scară planetară (prin H.A.A.R.P. şi dîre chimice - vezi mail-ul din data de 1 septembrie 2012, cu titlul CHEMTRAILS - dîrele morţii şi în România)
– declanşarea unui al treilea război mondial ş.a.m.d.
Coperta originală a romanului „1984”, de
George Orwell, aşa cum a apărut la prima
ediţie a publicării sale-n Marea Britanie
    Toate aceste mijloace ar duce la realizarea scopului final: acceptarea instaurării Noii Ordini Mondiale şi-a unui stat trans-frontalier FASCIST, condus de-un Guvern Planetar (sau Mondial, cum vreţi să-i spuneţi). Pentru detalii vezi filmul „1984, după romanul cu acelaşi nume al lui George Orwell, individ care avea habar de acest plan încă din 1949. Termenul „Big Brother” („Fratele cel Mare” sau „Nenea”, cum bine l-a tradus d-l Andrei Bantaş), a fost introdus pentru prima oară acolo, în acea carte, prin celebra sintagmă „Big Brother is watching you” („Fratele cel Mare te supraveghează”, cu sensul că „te spionează”).
    amintiţi ce isterie era şi la noi prin anii 2002-2003, cînd a apărut la Prima TV emisiunea aia cretină numită Big Brother? (e vorba de prima serie, pentru c-au fost două serii, cea de-a doua nemaiavînd acelaşi succes, deşi atunci au fost filmaţi în direct unii care şi-o puneau de zor, conform instrucţiunilor de folosire din contractul semnat anterior începerii emisiunii, cu clauze dure la adresa celor participanţi, dacă nu vor proceda conform contractului). Pe-atunci toată lumea se holba fascinată la tembelizor, pierzînd nopţile cu această emisiune de-a dreptul idioată. „Nu, frate, că stai să vedem cînd i-o trage ăla lu' aia!”, ca să mă exprim pe şleau, cum vorbeau unii dintre colegii mei de serviciu de-atunci.
     Ce scrie acolo, la-nceputul filmului „1984”? Zice aşa:
    „Cine controlează TRECUTUL, controlează VIITORUL”
    „Cine controlează PREZENTUL, controlează TRECUTUL”

    Prin urmare, cine controlează prezentul, controlează totul, atît trecutul, cît şi viitorul. Punct!
    Întrebare de baraj: Ce credeţi că face Cabala de mii de ani, prin intermediul membrilor celor cîtorva familii dinastice, urmaşi ai încrucişării dintre oameni şi reptilieni? Controlează tot ce mişcă pe Terra, asta face!
Eric Arthur Blair,
alias George Orwell
    Fiindcă tot veni vorba de George Orwell şi de romanul său „1984” (care-a fost publicat în 1949, după cum aminteam ceva mai sus), nu vi se pare totuşi ciudat c-acest romancier şi ziarist englez a murit la scurt timp după aceea, în 1950, la vîrsta de aproape 47 de ani? Ştiţi ce scria băieţelu-ăsta în cartea sa, ca idei concluzive, pe vremea cînd „1984” se afla încă la stadiul de manuscris? Spunea următoarele lucruri:
„War is peace” (Războiul înseamnă pace);
„Freedom is slavery” (Libertatea înseamnă sclavie);
„Ignorance is strength” (Ignoranţa înseamnă putere).
1. Ce încearcă mai marii lumii din ziua de azi să impună cu FORŢA pe întreg mapamondul? PACEA, nu-i aşa?
2. Pentru ce luptă guvernele actuale ale foarte multor ţări? Pentru LIBERTATE, nu?
3. În ce stadiu este menţinută omenirea la ora actuală? În stadiu de IGNORANŢĂ, aşa-i? Ia ghiciţi DE CE?
    Problema este că, din păcate pentru ei (şi din fericire pentru noi!), punerea-n practică a acestor proiecte negre n-a fost posibilă în totalitate, datorită unor Entităţi Superioare Benefice care sînt aici ca să ne ajute.



Post-scriptum

    În aprilie 2010 le scriam colegilor de liceu de pe Yahoo Group că această criză internaţională a fost artificial creată şi este diabolic intreţinută în continuare. Citez din „memoriile unui mic autor clasic în viaţă”, ca să zic aşa:
    «...în situaţia asta de criză economică internaţională ARTIFICIAL declanşată, INTENŢIONAT răspîndită şi DIABOLIC întreţinută de Ăia Mari, nouă, ăstora mici, ne mai zboară gîndul doar la haleală şi la programele idioate de la TEMBELIZOR, nu şi la cum să mai facem un creţ pe creier, citind o carte...» (sau urmărind un documentar de calitate, care să ne dezvăluie mici părticele din adevăr, încercînd să ne deschidă ochii şi să ne destupe minţile şi Sufletul).
    În data de 29 noiembrie 2009, pe vremea cînd în România, pe toate canalele media, se declanşase fobia cu „gripa aviară, gripa porcină şi campania de vaccinare împotriva acestor două tipuri de virusuri”, am găsit de cuviinţă să-i plictisesc pe aceiaşi colegi de liceu (membri ai aceluiaşi grup de pe Yahoo), compunîndu-le o epistolă pe care mulţi nici n-au băgat-o în seamă (unii chiar au făcut mişto de mine pe tema asta), în care le-am scris cîteva consideraţii despre virusul AH1N1, profitînd de faptul că un coleg de clasă agăţase un virus în calculatorul personal şi ne trimitea tuturor membrilor grupului mesaje de publicitate nesolicitată (adică spam, mai pe româneşte).
    Scrisorica respectivă avea titlul „Bă, noroc cu viruşii ăştia!” şi subtitlul „Un virus la vremea lui/ Praf în ochii prostului!”, fapt pentru care-am considerat că n-ar fi rău să mai repet unele laitmotive din acel mail şi aici, poate aşa-i fac pe oameni să privească mai adînc, dincolo de calambururile şi rimele cu tentă umoristică pe care le presar în epistolele mele la final, drept semnătură.
    Tiptil-tiptil, în acel mesaj adusesem vorba despre „secreţiile nazale apoase”, cum le spuneau ăia la radioul public (Radio România Actualităţi), într-un mesaj publicitar reluat cu ostentaţie, pînă la îndobitocire, şi care pe mine n-a reuşit decît să mă enerveze, îndemnîndu-mă să le compun membrilor grupului Yahoo acea scrisoare, drept mesaj de atenţionare, epistolă pe care mulţi n-au luat-o în serios.
   Pe-atunci, la Radio România era difuzat un spot ce se repeta de cel puţin şase ori pe zi pe canalul public (atenţie, pe cel mai ascultat post de radio românesc!), mesaj reluat înainte de-a da ora exactă şi-a începe radiojurnalul (respectiv, la orele 7:00 dimineaţa, la 10:00, la 13:00, la 16:00, apoi seara, la 18:00, şi noaptea, la 22:00). Se folosea o formulă alambicată („secreţii nazale apoase”) pentru a ocoli un cuvînt românesc considerat – nu ştiu de ce – semi-vulgar. Aşadar, iată citatul meu din acea scrisoare:
    «...Apropo de muci! Dragi părinţi, daca ălora mici ai voştri (mă refer la copii) le curg mucii, cel mai bun lucru ar fi să le suflaţi nasul într-o batistă şi să nu mai spuneţi la nimeni lucrul acesta. Vedeţi să nu daţi fuga la medic, să vină apoi unii deghizati în halate albe şi să vă vaccineze urmaşii, pe motiv că s-a descoperit că-s infectaţi cu virusul AH1N1.
   Bă, mă leşi? CINE a descoperit că e infectat „ăla micu al meu” cu AH1N1? Un „celebru laborator din Londra”, la care cică se duc probele spre analiză? Ce încredere am eu că acele analize sînt făcute pe bune? Ei încearcă să ne bage în sperieţi...»
(vezi Pasul 2 = Reacţia la problemă din comentariile lui David Icke, lucru pe care eu nu-l ştiam pe-atunci, fiindcă n-apucasem să văd acele filme, dar uite că, într-un fel, l-am intuit în subconştient) «...c-au murit deja 3.000 şi ceva de oameni pe chestia asta. Unde sînt cei 3.000 de morţi, să-i văd şi eu? I-a filmat cineva, le-a făcut cineva autopsie? Cum pot fi sigur c-au murit din cauza lu' AH1N1 şi nu din alte cauze? (de exemplu, că erau morţi de beţi; ori că erau aurolaci şi că n-aveau ce mînca şi unde dormi; ori că a dat maşina peste ei etc.)
Conform medicilor stomatologi, mercurul, care-i cel mai toxic
element chimic neradioactiv
, devine brusc netoxic dacă-i
amestecat cu argint şi pus în cavitatea bucală, drept amalgam
pentru plombele dentare.
   O campanie de prostire a lumii întregi, pentru a-i convinge pe bieţii oameni să se vaccineze cu tot felul de virusuri latente, cu tulpini modificate genetic şi crescute pe culturi de celule canceroase, care creează o moarte lentă, dar sigură! De-aia, pentru că sîntem prea mulţi pe Pămînt...» (asta-i o altă tîmpenie pe care tot ei ne-au băgat-o-n cap, la fel ca şi aberaţia cu încălzirea globală a Terrei din cauza existenţei a prea mult codoi – CO2; la fel cu ideea că plombele dentare din amalgam, care cică nu sînt toxice pentru organism, amalgam care apropo, conţine MERCUR, unul dintre cele mai toxice elemente pentru corpul uman şi nu numai!), «...iar populaţia globului trebuie să scadă (sîntem aproape 7 miliarde de oameni). Şi pentru că bomba atomică nu-i o soluţie, deoarece ar muri şi ei, au ales alte metode mai perverse, prin care să „se cureţe” numai unii. Iar alţii să rămînă bine-mersi. Cum s-ar spune, al treilea război mondial pe stil nou [...]
    «...Acelaşi praf în ochi ne-a fost servit şi cu gripa aviară. La fel şi cu evenimentele de pe 11 septembrie 2001.» [...] «Toate au fost numai minciuni. La fel i-au prostit şi pe soldaţii [americani] care-au luptat în Golf (în 1990–1991) şi cărora li s-au făcut tot felul de vaccinuri, pe diverse motive, sub pretextul c-o „să-i apere de armele bacteriologice inamice”. Soldaţi care, uite, acum, la aproape 20 de ani distanţă, ori au rămas paralizaţi în scaun cu rotile, ori i-a lovit strechea şi fac spume la gură „din cauze necunoscute”, ori au crăpat definitiv, în timp. Din cauze „la fel de necunoscute”!...» (această informaţie am auzit-o cu urechile mele prin anul 2007 la Radio BBC România, pe vremea cînd BBC-ul mai emitea încă în limba română)
    «...Se vrea să fie o vacccinare obligatorie. Da, da, s-o creadă mutu'! Să se vaccineze mai întîi ei în faţa mea, cu aceeaşi seringă. Şi să-şi injecteze toţi acelaşi lichid, pe care să-l ia dintr-un recipient pus la vedere. Dintr-o găleata, să zicem. Să nu umble fiecare cu fofîrlica şi să-şi facă injecţii din fiole separate. În fiolele lor să fie apă chioară, iar în a ta virusul aducător de malformaţii sau moarte lentă.
   Să facă asta mai întîi TOŢI ĂIA MARI care conduc lumea din umbră, împreună cu copiii şi nepoţii lor. S-o facă în faţa mea, iar apoi aş sta să mă mai gîndesc dacă
[trebuie] să-mi fac sau nu injecţie, la rîndu-mi.»
   Culmea este că, în urma acelui mesaj, unul dintre colegii de clasă (tipul care ne tot trimitea spam) mi-a spus că el s-a tratat împotriva acelui virus şi că n-a păţit nimic, totul e OK. Zicea că pe acolo pe la el, prin Londra, „toată lumea a avut gripă porcină”, şi că el a luat pastile de Tamiflu, ceea ce nu se compară cu injecţiile pe care ne sfătuiau ăştia din România să le facem noi, populaţia (şi-n special copiii!).
    Datorită faptului că pe mine nu mă pune nimeni să plătesc drepturile de autor atunci cînd citez din „consideraţiile unui mic clasic în viaţă”, am să închei c-o lozincă în versuri copiată din aceeaşi scrisoare (datată 29 noiembrie 2009), pentru a sublinia înverşunarea cu care era difuzat acel spot publicitar de îndoctrinare a populaţiei cu informaţii false despre „virusul AH1N1, secreţiile nazale apoase şi consultarea de urgenţă a medicului”, astfel încît, eventual, să te facă s-accepţi o injecţie mică şi nevinovată, făcută ţie şi copiilor tăi, folosind cine ştie ce substanţe ascunse preparate într-un laborator obscur din lumea largă:

    Nu da banii pe prostii
    Fă injecţii la copii!



Post-post-scriptum

    Comentariu adăugat de mine (autorul articolului) pe 2 februarie 2013:
   Cu observaţia că două dintre linkurile pe care le-am inserat în scrisoarea iniţială, cea trimisă destinatarilor mei pe 25 octombrie 2012, au devenit între timp inactive. Mă refer la cele care fac trimitere la anumite filme problematice de pe YouTube, care-au fost cu bună ştiinţă eliminate de pe acest sit pentru motive lesne de înţeles (tocmai pentru că prezentau oamenilor lucrurile altfel decît o face mass-media oficială, îndemnîndu-i să gîndească). Filmele cu pricina au fost eliminate sub pretextul încălcării aşa-ziselor „drepturi de autor” deţinute de magnaţii unor corporaţii masonice din domeniul divertismentului, de data aceasta (Sony, Warner, MGM etc).
    Bunăoară:
– filmul 1984 (după romanul omonim al lui George Orwell) a fost şters din linkul iniţial, însă acesta a fost urcat din nou pe YouTube de către un alt utilizator, aşa că el poate fi vizionat acum la următoarea adresă: https://www.youtube.com/watch?v=ViEbMxp8NJo
– filmul Şoimul negru doborît! (Black hawk down) a dispărut şi el de la adresa iniţială, iar acum poate fi urmărit în întregime aici: https://www.youtube.com/watch?v=e5Z9pi8venA
    Mă-nteb cît de repede vor dispărea şi-aceste două noi adrese inserate mai sus.

    Comentariu adăugat de mine (autorul articolului) pe 30 august 2013:
    Din păcate, aşa cum anticipasem, aceste două linkuri inserate ulterior (pe 2 februarie 2013) „s-au evaporat” şi ele, aşa că cea mai bună soluţie este să căutaţi filmele direct pe torente şi să le daţi jos, în caz că nu le-aţi văzut.
link pentru filmul „1984”; dacă şi-acesta dispare (pentru c-au fost cazuri cînd pînă şi situl „The pirate's bay” = „Golful piraţilor” a fost interzis de legislaţia masonică internaţională, există şi-un motor românesc de căutare a torentelor
link pentru filmul „Şoimul negru doborît!”; la fel, dacă şi-acesta dispare, atunci folosiţi motorul românesc de căutare, (vezi mai sus), caz în care scrieţi textul „Black hawk down 2001” (e-adevărat că acest motor de căutare nu-i aşa de performant precum „Golful piraţilor”, dar m-am gîndit că-i mai bine decît nimic).
    Gata, m-am săturat, că mi-au sărit capacele de cîte ori am modificat textul şi cîte zeci de ore am pierdut să reintroduc în această „operă de trei parale” (lungă cît o zi de post) trimiterile către anumite pagini de Internet ce-au devenit între timp inaccesibile!
    De-acum încolo nu mai sînt răspunzător sub nici o formă dacă unele dintre linkurile inserate-n cadrul scrisorilor mele devin între timp inaccesibile sau dispar definitiv de pe Internet. La data expedierii acestui mesaj ele erau perfect valide.

    Opera de trei palavre

Iniţial, articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică în data de 25 octombrie 2012 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Ulterior (pe 2 februarie 2013, respectiv pe 30 august 2013), au mai fost inserate alte două comentarii explicative la final, în cadrul „post-post scriptumului”.
Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Atenţie: Comentariile care conţin violenţă de limbaj vor fi şterse!

Related Posts with Thumbnails