Escrocheria pensiilor private „obligatorii”

Articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică în data de 27 noiembrie 2012 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.

Escrocheria pensiilor private „obligatorii”

autor: Frankmelen
situl: wordpress.com
data: 28 noiembrie 2010

    De trei ani, în România funcţionează o piaţă destul de puţin cunoscută de marele public, una care, deşi privată, a fost creată de la zero de către stat, prin lege. Se numeşte, pudic, „Piaţa fondurilor de pensii administrate privat”, sau, mai pe scurt, „Pilonul II de pensii” – termen inventat în laboratoarele Băncii Mondiale, undeva la finalul anilor ‘70.
    Cunoscătorii o numesc piaţa „pensiilor private obligatorii”, ceea ce reprezintă o contradicţie flagrantă de termeni, în condiţiile în care, într-o democraţie demnă de acest nume, nu poate exista ceva „privat” şi „obligatoriu” în acelaşi timp. Şi totuşi, există! Nu numai în România, ci-n mai multe state din Europa Centrală şi de Est, aceste rude sărace ale blocului occidental.
     Modelul inventat de Banca Mondială (n.t. – care este un instrument fnanciar al Iluminaţilor) a fost testat pentru prima dată în Chile, în anii ’80, adică sub dictatura militară a lui Augusto Pinochet, în aceeaşi perioadă în care studenţii sau alţi cetăţeni ce se opuneau regimului erau torturaţi şi omorîţi ca nişte animale.
    După căderea Cortinei de Fier, experţii Băncii Mondiale au încercat să-şi plaseze invenţia în statele proaspăt convertite la zeul capitalismului sălbatic. Nu au încercat niciodată în statele occidentale, unde cultura civică şi democratică şi sindicalismul veritabil ar fi blocat orice tentativă de a-i obliga pe cetăţeni să acorde o proporţie din cîştigurile lor unei firme private, lună de lună. Căci asta înseamnă această piaţă.
    Din primăvara anului 2008, statul român mă OBLIGĂ pe mine, cetăţean al acestei ţări, să dau 2% din veniturile mele unei companii private, care-mi promite că-mi va calcula o pensie, pe baza sumelor prelevate în mod forţat de la mine, după ce ating vîrsta de pensionare. Iar statul a făcut acest lucru fără să mă fi întrebat vreodată dacă sunt de acord – iau eu NU SÎNT DE ACORD – rupînd cele două procente din contribuţia deja prelevată de la mine pentru sistemul de pensii de stat (sau „pilonul I”). Adică trăgîndu-şi singur un glonte în picior, într-un moment în care îmbătrînirea populaţiei face din ce în ce mai problematică sustenabilitatea sistemului public de pensii. Schema urma să se extindă, planurile iniţiale preconizînd atingerea, în opt ani, a unei contribuţii forţate de 6% din cîştigurile brute ale cetăţenilor la aceste companii private de pensii.
    Şi pentru ca delirul politicii româneşti să fie complet, la puţin timp după lansarea pensiilor private, guvernul Tăriceanu a dat lovitura de graţie, mărind iresponsabil pensiile de stat, chiar înainte de alegeri (n.t. – întrebare retorică: oare DE CE?), ceea ce a dus rapid un sistem public de pensii relativ echilibrat sau chiar excedentar la deficite din ce în ce mai mari, nesustenabile.
     Ce este cu adevărat şocant este uşurinţa cu care s-a putut introduce o asemenea schemă financiară în România şi în alte state est-europene. Fără nici cea mai mică dezbatere şi aproape fără opoziţie – în afară de cîţiva economişti marginalizaţi, precum Ilie Şerbănescu sau Liviu Voinea.
    Privind în urmă, putem spune că metodele folosite au fost chiar banale: s-au alocat sume importante pentru publicitate, pe lîngă cele investite în cumpărarea cotei de piaţă. Presa, fiind inundată cu bani, a intrat în joc, reporterii au scris articole despre ce minunată este această piaţă. Au preluat pe nemestecate prezentările frumos colorate în PowerPoint în care, într-o romgleză neinteligibilă, se „demonstra” necesitatea acestei pieţe. Ba, mai mult, managerii noilor fonduri nu încetau să acuze România de înapoiere, explicînd succesul acestei scheme în dezvoltare pieţelor financiare din Kazahstan sau Polonia. Nimeni nu s-a obosit să facă vreo analiză despre efectele reale, despre „faţa nevăzută a Lunii”.
    Însă criza a început s-aducă puţină lumină, deşi nu neapărat în presa românească. Deja unele state au redus contribuţiile către pilonul II, iar Argentina şi Ungaria au mers acum chiar mai departe, semi-naţionalizînd pilonul II de pensii.
    „Avem o gaură imensă în sistemul de pensii de stat. Veniturile de la contribuţiile de pensii sînt cu 900 de miliarde de forinţi (3,2 miliarde euro) mai mici decît cheltuielile. Este nesustenabil”, a explicat decizia ministrul ungar al Economiei, Gyorgy Matolcsy. (vezi sursa HotNews)
    Hotărîrea a fost prezentată sub forma unui ultimatum dat cetăţenilor de-a alege între pensiile private şi cele de stat – cei ce aleg prima variantă pierzînd dreptul la pensia de la stat. Şi asta pentru că o naţionalizare propriu-zisă a pilonului II de pensii ar fi presupus despăgubiri uriaşe pentru companiile private, în principal occidentale, ce operează pe această piaţă. Aşa, statul nu se atinge de bani, însă cetăţenii îşi pot lua legal banii de la fondurile private pentru a le muta la sistemul public de pensii.
    În presa românească, decizia Ungariei a fost prezentată după modelul Bloomberg, o agenţie de presă de business ce prezintă, pe acest caz, viziunea mediului de afaceri din Occident. Care, neputînd să se atingă de sistemele publice de pensii occidentale, au prins o super-afacere în căpuşarea legală a sistemelor de pensii din Europa de Est. Nu se pomenşte nimic despre imoralitatea ab initio a unui sistem conceput prin obligarea prin LEGE (!!!) a cetăţenilor liberi de-a ceda uzul unei părţi din veniturile lor unor companii private. În ce măsură un astfel de sistem este compatibil cu valorile unei societăţi democratice? Mai există vreo instanţă care să protejeze cetăţenii teoretic „liberi” de astfel de abuzuri?
    Să vedem puţin cifrele acestui sistem. De cînd au început să colecteze bani în România, în primăvara lui 2008, fondurile de pe pilonul II de pensii au ajuns la active nete de 4,03 miliarde lei (942 milioane euro), potrivit ultimelor date ale arbitrului pieţei, CSSPP (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private), de la finalul lunii octombrie 2010.
    De la demararea sistemului, 4,8 milioane de români au contribuit cel puţin o lună la cele nouă fonduri de pe piaţă, toate străine. Piaţa din România este controlată de doi mari jucători, ING (Olanda), cu 33% din participanţi, şi Allianz (Germania) – 25%, ceilalţi administratori avînd cote mult mai mici.
    Pilonul II de pensii încasează în prezent (atenţie e vorba de anul 2010) de la clienţi 130-135 milioane lei lunar, adică în jur de 1,6 miliarde lei anual. În acelaşi timp, bugetul public de pensii are un deficit estimat la 11,4 miliarde lei (2,65 miliarde euro) în 2010, adică aproape cît în Ungaria. Cum gaura numită deficit trebuie acoperită de undeva, banii se iau de la bugetul de stat, cel în care intră contribuţiile din taxe şi impozite (n.t. – ale tuturor cetăţenilor acestei ţări!) şi din care se fac alocări pentru cheltuieli pe ministere.
    Întrebare firească: De ce să plătesc eu pentru „greşelile altora”? Mai corect spus, pentru „operaţiunile murdare de corupţie şi FURT, făcute cu bună ştiinţă şi-n mod premeditat”?

Atenţie, mulţi dintre cei care privesc acest desen îl văd doar pe-ăla de sus,
care se holbează cu luneta la ochiul „Iluminaţilor” din vîrf, însă mai nimeni nu-l bagă
de seamă pe cel de jos, care se chinuie să distrugă această piramidă a sclaviei

    Dacă banii de pilonul II ar fi intrat la bugetul public de pensii, deficitul ar fi fost de doar 9,8 miliarde lei (2,28 miliarde euro). O gaură mai mică cu 1,6 miliarde lei ar însemna alocări mai mari pentru învăţămînt, sănătate, cultură, armată, poliţie, mediu, sport, etc. Şi sîntem într-o ţară în care 370 milioane de euro chiar contează în bugetul general consolidat – înseamnă cam 1% din veniturile bugetului României într-un an.Or, un deficit mai mare cu 1,6 miliarde lei decît ar fi fost fără pilonul II de pensii înseamnă împrumuturi de 1,6 miliarde de lei pentru a-l finanţa. Iar aici trecem la  partea interesantă a problemei.
    Uitîndu-ne pe structura investiţiilor fondurilor de pensii de pe pilonul II, observăm că, la finalul lui octombrie 2010, 63,6% din active – adică 2,56 miliarde lei – sunt plasate în titluri de stat româneşti (conform sursei CSSSPP). La acestea, statul român plăteşte acum în jur de 7% dobîndă pe an.
    E ca şi cum ai avea o livadă şi l-ai lăsa pe vecinul mai tînăr să culeagă el fructele din 10 pruni, să zicem, deoarece ţi-a promis că peste 30 de ani o să aibă grijă de tine la bătrîneţe. În acest caz, nu trebuie să te mire că faci mai puţină ţuică decît anul trecut. Problema e cînd vine criza şi se ieftineşte ţuica: atunci îţi dai seama că pînă să ajungi la bătrîneţe şi să aibă grijă vecinul de tine, trebuie să ai cu ce trăi.
    Dacă faci ca statul român, îi ceri cu împrumut prunele pe care le-a cules el din cei 10 pruni ai tăi, promiţîndu-i că-i dai înapoi la anul cu 7% mai multe prune decît ţi-a dat el cu împrumut. În acest ritm, peste cîţiva ani, vecinul o să fie tot mai bogat, iar tu tot mai sărac. Şi asta doar pentru că te-ai gîndit să îi propui vecinului „o schemă de asigurare la bătrîneţe”.
    La lansarea pilonului II de pensii, ni se promitea un viitor luminos: pensii grase pentru populaţie şi dezvoltarea sistemului financiar pentru ţară. Vedem acum că banii sînt investiţi în proporţie covîrşitoare în titluri de stat, depozite bancare şi plasamente din afara ţării.
    Şi nici măcar nu e vina fondurilor de pensii private: spre deosebire de Polonia, România are o bursă minusculă, nelichidă, lipsită deci de atractivitate pentru astfel de investitori instituţionali, care ajung să plaseze banii românilor pe pieţele externe de capital – adică în dezvoltarea altor state.
    Realitatea e că am fost cu toţii escrocaţi: s-a creat doar o nouă căpuşă prosperă în detrimentul interesului public.

sursa articolului: vezi AICI


PS:(o mică opinie „proprie şi personală”, ca să zic aşa):

    Mulţi gazetari tratează numai problema pensiilor private, însă aproape nimeni nu se gîndeşte la pensiile de stat. Sînt convins că-n ritmul în care se fură în (şi din) ţara asta, atunci cînd o să vină vremea să ne pensionăm noi (peste 20-25 de ani), Statul n-o să mai aibă cu ce ne plăti pensiile. Facem pariu că aşa se va-ntîmpla, dacă se va păstra-n continuare această tendinţă de rostogolire iresponsabilă în neant?
   Hai să vă atrag atenţia asupra unei „mici şmecherii” nebăgate în seamă de oameni, dar care aduce profituri uriaşe. Statul îţi impozitează salariul de DOUĂ ORI, pe toată durata cît lucrezi cu contract legal (o dată ţie şi-o dată angajatorului), iar cînd soseşte vremea pensiei acelaşi Stat vine şi-ţi mai impozitează încă o dată (pentru a treia oară!) şi amărîta aia de pensie. Asta-n timp ce Măria-Sa, Statul Român, vreme de 35-40 de ani (uneori chiar şi 45 de ani), îţi FURĂ nişte bani din salariu (pe motiv de „asigurări de tot felul”, pe care apropo, n-o să le pupi NICIODATĂ!), îi depune la bancă, ia dobîndă grasă pe ei (atenţie, vreme de 30-35-40 de ani), iar la vîrsta pensionării nu-ţi dă nici un leu din acea dobîndă. Ba din contră, îţi mai impoziteză şi pensia!
    Oameni buni, totul este HOŢIE PE FAŢĂ, făcută cu acte în regulă, foarte abil ticluite de experţi economici şi juridici.

Articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică în data de 27 noiembrie 2012 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.